Xiaomi vrea să definească telefonul „ieftin și bun”: specificații și preț Poco X3

de: Răzvan Băltărețu
07 09. 2020

Una dintre surprizele mari printre telefoanele ieftine a fost Pocophone acum câțiva ani. Recent, brandul controlat de Xiaomi a anunțat Poco X3. E remarcabil? Depinde, dar înainte de toate prețul e bun.

Poco e un brand pe care Xiaomi l-a creat înainte de lansarea modelului X2 pe fondul succesului avut cu Pocophone. De data asta compania mizează și pe o opțiune mai mult sau mai puțin necesară: NFC. Dincolo de asta, ca specificații, telefonul nu-i dezamăgitor.

Poco X3 are un procesor Snapdragon 732G, 6 GB memorie RAM și 64 sau 128 GB spațiu de stocare. Iar în slotul de SIM ai putea avea și un card microSD de până la 256 GB. Dar aceste trăsături au devenit banale pentru telefoane. Ce-l scoate în evidență e ecranul: 6,67 inci Full HD+ (raport 20:9) cu o rată de refresh de 120 Hz. Iar bateria este de 5.160 mAh.

În ceea ce privește fotografia și videografia, Poco X3 are un senzor principal de 64 megapixeli, unul de 13 MP pentru ultrawide și unul pentru macro de 2 MP. Mai există un senzor pe spate: 2 MP pentru măsurarea adâncimii de câmp. Acesta ar trebui să furnizeze portrete mai bune, cu fundal defocalizat mai bine, dar până acum ideea n-a fost cu adevărat remarcabilă pe niciun telefon. Camera de selfie e de 20 MP.

Telefonul mai are și port de 3,5 mm pentru căști, ceea ce-i o raritate în ziua de azi.

Cât costă Poco X3?

Capacitatea bateriei e impresionantă, așa că era nevoie și de o încărcare pe măsură. Compania susține că oferă în pachet un încărcător de 33 wați. În 30 de minute, ajunge la 62% și în 65 de minute e încărcat complet.

Ca preț, Poco X3 costă 230 euro (aprox. 1.120 lei) în versiunea cu 6 GB + 64 GB și 270 euro (aprox. 1.310 lei) în versiunea cu 6 GB + 128 GB. Rămâne de văzut la care preț va intra în România. În orice caz, pentru categoria „sub 1.500 de lei”, ai un ecran bun și mare, o baterie mare și încărcare rapidă. Ca bonus secundar poți trece mufa de căști.